Ziua Teiului lui Eminescu
Ȋn apropierea zilei în care este comemorată trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu, Centrul Român de Cultură și Spiritualitate al parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, Țările de Jos, a adus cuvenita cinstire „omului deplin al culturii române” (Constantin Noica) prin sărbătorirea celei de-a treia ediții a Zilei Teiului lui Eminescu.
Ziua Teiului lui Eminescu a fost instituită odată cu plantarea în grădina bisericii parohiale, în primăvara anului 2022, a unui puiet descendent din Teiul lui Eminescu de la Iași, dăruit parohiei de Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași.
Ȋn acest context, invitatul de onoare al ediţiei din acest an a Zilei Teiului lui Eminescu a fost dl. Cătălin Tănase, Prof. Univ. Dr. la Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru corespondent al Academiei Române și director al Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași, care a susținut conferința „Iașii marilor iubiri”. Conferința a prilejuit o prezentare a celor mai reprezentative „simboluri” care conturează profilul istoric, științific-educațional, cultural şi spiritual al orașului Iași. Un loc aparte în cadrul conferinței l-au avut temele: prezența lui Mihai Eminescu la Iași și teiul poetului din parcul Copou. La finalul conferinței, dl. Prof. Univ. Dr. Cătălin Tănase a adus propriul său omagiu lui Mihai Eminescu, rostind poezia „Trebuiau să poarte un nume” de Marin Sorescu.
La rândul său, Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură, președintele onorific al Centrului Român de Cultură şi Spiritualitate, a vorbit despre deplina angajare a poetului național în apărarea cauzei românismului, apreciind, în context, că „orice român care își păstrează credința ortodoxă, îl poartă în suflet, ca pe o icoană națională, pe Mihai Eminescu”.
Cinstirea poetului Mihai Eminescu a continuat cu un moment muzical constând din interpretarea vocală, linie melodică proprie, a poemului eminescian „Rugăciune” (dna. Dana Alexe), respectiv interpretarea la vioară a lucrărilor Balada de Ciprian Porumbescu şi Serenada de Mircea Chiriac (dl. Cristian Turcitu).
Dl. Prof. Univ. Dr. Cătălin Tănase a dăruit bibliotecii parohiei o serie de cărți și albume, iar din partea parohiei a primit volumul a II-lea din „Povestiri despre bunici”, felicitări cu laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu”, precum și medalia aniversară „40 de ani de activitate neîntreruptă a Parohiei Sf. Grigorie Teologul din Schiedam/Rotterdam”. Din 2020, laleaua „Doamna Maria Brâncoveanu” înflorește în fiecare an în Grădina Botanică din Iași, prin bulbii dăruiți de parohie.
Cea de-a treia ediție a Zilei Teiului lui Eminescu s-a încheiat cu o recepție și o fotografie de grup lângă puietul de tei descendent din Teiul lui Eminescu de la Iași și bustul lui Mihai Eminescu, sculptat în lemn de nuc de artistul popular Radu Lazăr din județul Bihor. Parohia „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam este singura parohie ortodoxă română din diaspora care are privilegiul de a-l omagia pe „Luceafărul poeziei românești” atât printr-un bust sculptat, cât și printr-un tei.
Centrul Român de Cultură și Spiritualitate al parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam a fost înființat cu binecuvântarea Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură la 15 ianuarie 2023, dată la care sunt sărbătorite Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a poetului național, Mihai Eminescu.
Comunicatul de presă a fost preluat de:
